Pe capul unui hacker român, FBI a pus o recompensă de un milion de dolari

de: George Stanciu
03 07. 2017

Un hacker român a ajuns în topul celor mai căutate persoane de FBI, iar recompensa pusă pe capul acestuia este uriașă.

Au trecut trei ani de când Nicolae Popescu, din Alexandria, județul Teleorman, se află pe locul doi al listei celor mai căutați infractori cibernetici, iar FBI a pus o recompensă de un milion de dolari pe capul acestuia.

Popescu a reușit să scape de autoritățile române în 2010 și a fost dat în urmărire generală, după ce fusese prins de către organele legii în cadrul unei operațiuni importante, organizată de DIICOT. La acea vreme, 34 de hackeri români au fost arestați în cadrul operațiunii ”Valea Regilor”.

De când mandatul de reținere i-a expirat la ora 18:00 și până când mandatul de arestare preventivă, de la ora 22:00, a fost emis, Popescu a reușit să scape de autorități și în ultimii șapte ani a fost de negăsit, chiar dacă și-a continuat activitatea infracțională.

Americanii au vrut să îl aresteze începând cu decembrie 2012, odată cu emiterea unui mandat de arestare federal, ca urmare a fraudelor pe care le făcea acesta pe internet. Conform adevarul.ro, între infracțiunile pentru care românul este căutat de FBI se numără: complicitate la comiterea infracţiunii de transfer bancar fraudulos, spălare de bani, fals în acte şi uz de fals şi trafic cu mărci înregistrate false, transfer bancar fraudulos, spălare de bani, fals în acte şi uz de fals, trafic cu mărci înregistrate false.

Conform autorităților din SUA, acesta ar fi reușit să strângă peste 3 milioane de dolari, păgubind mii de victime care au licitat cu bună-credință la produsele de lux pe care Popescu le-a listat pe internet, spre vânzare.